Am scris și încă voi mai scrie

În ultimii doi ani de zile mi-am dedicat o foarte mare parte din timp creației literare, pe care iată, astăzi, o pot aduce înaintea publicului larg. Din pasiune s-a născut dorința, iar din dorință a luat naștere fapta. Nu consider că a fost greu, însă nici ușor nu a fost, dar rodul muncii mele îl văd acum copt și numai bun de gustat. Grădina este încă plină - să continui a vorbi metaforic - însă timpul va hotărî când va fi din nou vremea pentru cules. Până atunci, vă invit să cunoașteți conținutul acestor lucrări, care pot fi achiziționate de la Galeria de Artă Iosif Tellman din Lupeni sau de la mine personal, la adresa de e-mail universalis.info@yahoo.ro.
Bogdan Adrian Gîscă

vineri, 13 iunie 2014

Cacealmaua Sfârșitului Lumii (2)

(PARTEA 2/3)

Începând cu anul 1700, mai mulți fondatori de religii cre(ș)tine au proorocit date exacte pentru venirea sfârșitului lumii, bazându-se, spuneau ei, pe diverse revelații divine. Cu toate că prezicerile lor se dovedeau întotdeauna false, ei nu s-au descurajat, din contră, aunțau una după alta noi și noi apocalipse.
În 1843, un creștin pe numele său William Miller, a înaintat o nouă ipoteză a sfârșitului lumii, care trebuia să se producă undeva între 21 martie 1843 – 21 martie 1844. El și-a motivat profeția tot pe baza unor studii biblice, iar când aceasta nu s-a adeverit, a schimbat data, de pe 21 martie 1844, pe 22 octombrie 1844. Tembelul s-a înșelat din nou și a fost considerat de societate un mincinos ticălos, dar cu toate acestea, adepții lui l-au urmat și au pus bazele unei noi religii, numită astăzi adventism (sau creștini de ziua a 7-a).
Înaintea lui, un alt dereglat mintal, Joseph Smith, mare creștin și ăsta, a făcut o profeție, în anul 1835, cum că sfârșitul omenirii și cea de a doua venire a lui Hristos se va întâmpla undeva în anul 1891. Norocul lui a fost că a murit în 1844 și nu a mai trebuit să arunce nimeni cu pietre în el și să-l scuipe. Însă nu a trecut degeaba prin lume, căci și-a găsit mulți fraieri care să-l urmeze și prin aberațiile lui a pus bazele religiei (și asta tot creștină!!!) mormone, care numără astăzi... 14 milioane de tembeli.. pardon, adepți.

Un alt nenorocit cre(ș)tin, Charles Taze Russell, călăuzitor de drumuri și mare predicator al Martorilor lui Iehova, a găsit și el adevărul, bineînțeles tot în Biblie, și împreună cu adepții lui au calculat data precisă la care se va sfârși lumea. Conform acestui calcul precis, sfârșitul lumii trebuia să se poducă acum... 100 de ani. Exact în 1914. Doamne, câte rateuri!
Și asta nu e tot. Când nu a mai ținut cu vrăjeala religioasă, s-a trecut la aberația științifică, susținută bineînțeles de diverși reprezentanți bisericești. Așa, din umbră. Noul sfârșit al lumii trebuia să se petreacă pe 21 decembrie 1954, când o rasă extraterestră ar fi sosit pe pământ și ar fi făcut prăpăd. După cum era de așteptat, nu a venit nimeni. Apoi, în 1980, un evanghelist american, pe numele său Hal Lindsey, a profețit că Uniunea Europeană este defapt Antihristul și ea va duce la o apocalipsă, însă data prezisă de el a trecut și nimic nu s-a confirmat. Doi fiziceni din SUA au dat o nouă dată finală pentru lume, conform unor studii exacte, întreprinse de ei, pe 10 martie 1982. Un alt dereglat mintal, inginer NASA de această dată, a lansat o carte cu 88 de motive pentru care Apocalipsa se va produce între 11 – 13 septembrie 1988. În afară de faptul că mulți panicați i-au cumpărat aberația așternută pe coli de hărtie, îmbogățindu-l, nu s-a întâmplat nimic.
Alte date lansate pentru sfârșitul omenirii au vizat anii 1993 (ciu-ciu), 1999, la eclipsă (tot ciu-ciu), 2000 (încă un ciu-ciu). Roland Weinland, alt mare clarvăzător, a prezis în 2006, că milioane de oameni vor muri, iar începând cu sfârșitul anului 2006 va exista un timp maxim de doi ani înainte de sfârșitul lumii, în toamna anului 2008. Statele Unite nu vor mai fi o putere mondială și nu vor mai exista ca o națiune independentă. Cu toate acestea, aberantul nu a fost internat pentru tratament, iar mulți pun încă botul la prezicerile lui.


Ultima parte am lăsat-o pentru prezicerile lui Harold Camping, deoarece au fost cele mai mediatizate. Acest pastor creștin a publicat o carte în care scria că sfârșitul lumii va fi cu siguranță în anul 1994, în septembrie, când Hristos se va întoarce pe Pământ. Cartea i-a adus 65 de milioane de dolari. Cum nu s-a întâmplat nimic, a recalculat data, bazându-se, după cum susține, pe matematica lui corectă și a declarat că de această dată totul este cert în proporție de 99,9%. Apocalipsa nu a venit nici atunci, la data prevăzută de 31 martie 1995, însă s-au întâmplat altele: zeci de sinucideri, sute de crime, mii de jafuri, toate bazate pe aceste predicții aberante. Interesant este faptul că nimeni nu l-a tras la răspundere pe nenorocit, iar în 2011 a venit cu o nouă predicție, pentru data de 21 mai, care a avut efecte asemănătoare celei din 1995. Mă întreb cât îi mai suportă Dumnezeu și mai ales, cât de îndobitocită poate fi omenirea de astăzi, dacă mai crede încă în astfel de profeții tembele, ajungând chiar la sinucideri sau crimă? Și totuși, împuțiciunea asta nu se oprește aici...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu